De foarte multe ori am citit prin diverse locuri de pe Internet, in bloguri, stiri, siteuri de securitate, diverse sfaturi legate de combinarea vietii online cu cea offline si publicarea detaliilor vietii offline – sau real life, cum o numesc unii – in online. De cate ori am citit sfaturi de genul: nu scrie pe blog ca pleci de acasa 2 saptamani, nu pune poze jenante, nu iti publica numarul de telefon/adresa/contul/etc, ai grija ce scrii in profilul tau, nu pune filmul in care stateai pe “tron” pe youtube etc m-am amuzat si nu am dat prea mare atentie sfaturilor respective, tratandu-le mai mult ca literatura de birou – ceea ce citim cand ne plictisim la birou. Am inceput sa ma gandesc la tot ceea ce am citit legat de asta acum, cand am patit-o, oarecum, prin publicarea anumitor detalii despre viata mea privata.
Dar despre ce e vorba:

In urma cu o saptamana fiul meu, in varsta de un an si patru luni a fost bolnav, probabil un virus, si sotia mea a trebuit sa stea cu el acasa in ziua respectiva. A sunat la munca, a anuntat ca e bolnav copilul si ca are nevoie de o zi libera si a ramas acasa. Starea virala nu a necesitat stat in pat, ci mai multa atentie si izolare pentru a nu transmite virusul si altor copii. Gandindu-ma ca ii ajut, am iesit si eu mai devreme de la servici in ziua respectiva gandindu-ma ca petrecand putin timp impreuna o sa il ajute pe copil sa treaca mai usor peste starea de rau provocata de boala. Asa ca am ajuns acasa. Pentru ca cea mai mare bucurie pentur un copil – cel putin pentru al meu – este iesitul afara, in parc, am zis sa luam copilul si sa il scoatem la joaca, in parc. La iesirea din casa am agatat si aparatul de fotografiat. Pe scurt, am iesit in parc, ne-am jucat, copilul se simtea ok si se juca, eu fotografiam etc. Ajunsi acasa am descarcat pozele in calculator si am ales cateva, cele pe care le-am considerat reusite, si le-am postat pe facebook. De ce le-am postat acolo? Asa mai afla si rudele, prietenii care locuiesc in Romania, eu nelocuind acolo de ceva ani, ce mai e nou pe la mine; si cum o imagine spune mai mult decat o mie de cuvinte, asa am considerat ca cei interesati de viata mea pot primi astfel vesti de la mine.

Din obisnuinta am apasat in pagina de upload a facebook-ului ok si next la toate intrebarile legate de album, acceptand setarile implicite la publicarea albumului – totul public, de la mine pentru toata lumea care pierde timpul prin online uitandu-se dupa poze.

Asa se face ca sefa sotiei mele a vazut albumul…. Si de aici incepe partea oarecum neplacuta. In prima zi de munca, dupa o zi libera din cauza bolii copilului si un week end, sotia se intoarce la munca! Si ce o asteapta acolo? O sefa care neavand altceva de facut se uitase prin pozele publicate de mine – nu ma intrebati cum a ajuns la albumul meu! Discutia a fost destul de neplacuta, s-a lasat cu reprosuri de genul “pai parca era bolnav copilu’, si tu erai cu el in parc”, “iti pierzi credibilitatea facand de astea” etc. Situatie total neplacuta, insa fara urmari grave, cel putin deocamdata.

Intaplarea asta m-a facut sa ma gandesc la cat de usor impartim informatii personale, pe care le consideram nevinovate si necompromitatoare, insa care, puse in anumite contexte pot genera neplaceri. Niciodata nu stim cine se uita, din greseala sau intentionat, prin locurile unde noi al lasat urme. Si urmele din Internet sunt destul de greu de sters, daca nu imposibil in anumite cazuri. E mai bine sa prevenim decat sa trebuiasca sa dam explicatii jenante. Chiar daca intentia in momentul publicarii a fost buna, chiar daca materialele sunt decente si nevinovate, ar trebui sa ne gandim de doua ori inainte de a apasa butonul “Publish” sau cel putin ar trebui sa fim mai atenti in ceea ce priveste publicarea pentru “Everyone”.

Facebook, am vazut si eu dupa incident, are posibilitatea de a restrictiona utilizatorii care pot accesa un anumit album sau anumite date.

Inainte de a pune ceva pe Internet, gandeste-te bine!